Viață practică

„De ce l-aș înscrie pe copilul meu la o grădiniță la care să facă activități precum spălarea mesei, lustruirea pantofilor sau curățarea legumelor de coajă?”. Uneori se întâmplă ca părinții să aibă astfel de întrebări după ce vizitează o clasă Montessori.

Într-un mediu pregătit Montessori se pot observa rafturi pe care sunt așezate materiale la îndemâna copiilor, ordonate în funcție de aria curriculară de care aparțin. Exercițiile de Viață Practică sunt cele de care copilul este atras încă din prima clipă de când intră într-un astfel de mediu. Aceste activități, inspirate din viața cotidiană pe care copiii le-au observat și la care poate chiar au participat și acasă, sunt special concepute și organizate pentru a fi folosite doar de către ei
Deși poate părea că aceste activități nu sunt de un nivel academic ridicat, în rândurile de mai jos veți descoperi scopul acestora, dar, mai ales, beneficiile pe care copiii le au în urma interacțiunii cu ele.

Mai întâi, menționăm grupurile de activități pe care această arie le cuprinde:

  • Activitățile preliminare presupun un singur tip de mișcare, sunt de scurtă durată, îl ajută pe copil în coordonarea și controlul mișcărilor și, implicit, îl pregătesc pe acesta pentru activități mai complexe din cadrul acestei arii curriculare sau a celorlate din mediu (deschiderea cutiilor/sticluțelor, transferul folosind lingurița, turnarea materialelor uscate sau lichide etc).

  • Activitățile din grupul îngrijirea personală îl ajută pe copil să aibă grijă de sine (ramele de îmbrăcat, lustruirea pantofilor, coaserea nasturilor etc).

  • Activitățile din grupul îngrijirea mediului îl ajută pe copil să fie conștient de mediul înconjurător și să aibă grijă de el (lustruirea oglinzii, îngrijirea plantelor, maturatul etc).

  • Activitățile din grupul grație și curtoazie îi ajută pe copii să învețe să se comporte manierat în cadrul grupului de copii, dar și cu toți ceilalți oameni pe care îi întâlnesc în diferite contexte sociale (așezarea mesei, cererea ajutorului, exprimarea scuzelor etc).

  • Activitățile din grupul controlul mișcării au de-a face cu mișcarea și cu lipsa mișcarii și sunt realizate ca un răspuns la perioada senzitivă a copilului pentru rafinarea mișcărilor, dar și pentru coordonarea și armonia mișcării corporale (mersul pe linie și jocul liniștii).

În rândurile următoare regăsiți câteva dintre beneficiile pe care aceste activități le au asupra dezvoltării copilului.

Fiecare exercițiu de viață practică are un scop direct, dar, mai ales, câteva scopuri indirecte. Scopurile directe sunt specifice fiecărei activități în parte, iar scopurile indirecte sunt comune tuturor acestora: independența, concentrarea, coordonarea mișcărilor. De exemplu, pentru „spălarea vaselor” activitatea principală are în vedere curățarea vaselor, dar este și o bună ocazie în care copilul învață să își coordoneze și controleze mișcările. Pe măsură ce copilul este implicat cu totul în această activitate, se dezvoltă treptat și capacitatea lui de a se concentra, iar această concentrare (atât ca intensitate, cât și ca durată) este o pregătire esențială pentru activitățile mult mai complexe din cadrul acestei arii sau din cadrul ariei de limbaj sau de matematică cu care copilul va lucra mai târziu.

  • Dezvoltarea coordonării mișcărilor

    Toate materialele de la aria curriculară Viață Practică implică mișcare. Așa cum spune și Maria Montessori, este vorba despre o mișcare sintetică care este ordonată și direcționată de către minte pentru împlinirea unui scop precis. Deci, coordonarea miscarilor are, de fapt, de-a face cu dezvoltarea creierului pentru că, făcând toate aceste tipuri de mișcări, se creează noi sinapse la nivelul neuronilor sau se consolidează unele deja existente și, drept urmare, copilul poate face activități în care mișcările sale sunt din ce în ce mai coordonate. Aceste procese sunt întărite și de perioada senzitivă pentru rafinarea mișcărilor prin care trece copilul în perioada cuprinsă între 3 și 6 ani. Acum el își poate exersa și dezvolta motricitatea fină prin intermediul acestor activiăți și mișcările folosite devin din ce în ce mai precise și mai rafinate.

  • Dezvoltarea capacității de concentrare. Pentru a putea asista la o prezentare, a o înțelege și pentru a o realiza singur de la început și până la finalul ei, copilul trebuie să aibă capacitatea de a se concentra. Însă această capacitate nu apare dintr-o dată, ci ea se dezvoltă treptat. Prin intermediul activităților pe care copilul le face și pe care le repetă de foarte multe ori puterea lui de concentrare (atât de necesară procesului de învățare) crește: el începe cu materialele simple care implică puține mișcări și care durează puțin (la exercițiile preliminare), și, pe măsură ce le stăpânește pe acestea, trece și la altele, până ajunge să lucreze și cu cele mai complexe, care solicită o succesiune de multe și diferite mișcări, dar și de etape care se succed într-o ordine logică și care durează destul de mult (de exemplu, spalarea mesei).

  • Dezvoltarea independenței. Odată ce copilul începe să lucreze cu aceste materiale, el reușește să facă singur din ce în ce mai multe lucruri, astfel încât ajunge să lucreze și cu activități complexe. În mod treptat, el capătă încredere în propria persoană și constată că, atunci când are răbdare și perseverență, reușește să facă tot ceea ce și-a propus. Pe de altă parte, îi sunt stimulate voința și răbdarea: copilul își alege activitatea pe care o dorește sau așteaptă pentru ca acea activitate să fie disponibilă (acesta fiind și motivul pentru care există un singur exemplar din fiecare material pe raft).

De asemenea, se observă că, în timp, copilul obține și o autonomie funcțională: nu mai solicită sprijinul adultului nici atunci când lucrează cu materialele, dar nici în ceea ce privește alte activități din viața de zi cu zi pentru care înainte avea nevoie de ajutor (pentru îmbrăcat/dezbrăcat, pregatirea unei gustari, mersul la toaletă etc).

  • Activitățile de viață practică sprijină și nevoile de dezvoltare ale copiilor pentru că sunt în directă legătură cu perioadele senzitive, mai ales cu nevoia de ordine. Există o anumită ordine a modului în care materialele sunt așezate pe raft sau pe tavă, dar copilul învață și că există o anumită ordine în care materialele vor fi scoase pe masă și vor fi folosite în activitate. Toate aceste detalii sunt foarte satisfăcătoare pentru nevoia de ordine a copilului, iar ordinea exterioară pe care copilul o regăsește în mediu îl ajută să-și dezvolte ordinea interioară.

  • Dezvoltarea comportamentului social. Copilul își poate stabili o foarte puternică conștiință socială, prin activitățile de Grație și Curtoazie și prin cele care implică grija față de mediu. Copilul vede că este parte activă din acest mediu și că poate avea grijă și de clasă și de colegii săi. De asemenea, în activitatea de a merge pe linie copiii experimentează ce înseamnă să faci parte dintr-un grup, dintr-un întreg.

  • Valoarea adusă comunității. Așa cum spune și Maria Montessori, comportamentul omului implică în mod automat folosirea mișcărilor, dar acestea au și un scop care nu este orientat doar către propria persoană, ci și către ceilalți și pentru ceilalți oameni. De exemplu, atunci când o persoană face exerciții de viață practică acasă (face curățenie, îngrijește plantele, spală și calcă rufele, pregătește mâncare etc), toate aceste activități care implică foarte multe mișcări nu sunt făcute doar pentru sine, ci și pentru ceilalți membrii ai familiei. Activitățile de la clasă pe care le oferim copiilor sunt reale și toată munca copilului are un anumit scop și sens. Prin faptul că participă la aceste activitati, copilul devine un membru al comunității: el învață să aibă grijă de sine, dar și față de celelalte persoane și față de mediul său, oferindu-și serviciile comunității și altora.

Antuanela Clapon

Educator 3-6 ani

Distribuiți articolul, dacă v-a plăcut!