
„Copilul ne oferă adevărata sinteză a vieții, care rezidă în spiritul umanității.” Maria Montessori
Melisa Elena Preda
Asistent educator preșcolari (3 – 6 ani)
Îmi plac foarte mult copiii și rezonăm împreună, iar asta mă motivează în fiecare zi să lucrez cu ei. Sunt o persoană calmă, răbdătoare și dornică să învețe lucruri noi. Îmi dau tot interesul pentru ceea ce fac și îmi place să le ofer copiilor siguranța și liniștea sufletească de care au nevoie.
Responsabilitatea și punctualitatea mă definesc în întregime iar creativitatea este punctul meu forte.
Cred cu tărie că datoria noastră, a adulților, față de copii este să le oferim rădăcini de unde să-și poată alimenta orice curiozitate. Activitățile pe care le desfășor alături de comunitatea Montessori Land și timpul petrecut aici mă ajută să cresc atât pe plan professional cât și pe plan sentimental. Emoțiile pe care copiii mi le transmit sunt de neînlocuit. Ei ne ajută să descoperim lumi nestrăbătute și să vedem frumosul în orice lucru mărunt și aparent lipsit de semnificații. A lucra cu cei mici reprezintă o mândrie a mea ca adult și totodată un privilegiu de a putea observa cum gîndesc și cum reacționează la diferiți stimuli.
Pregătire profesionala
- Licența: Universitatea București, Facultatea de Litere, specializarea Limba Română – Rusă– 2018
- Universitatea București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației -Programul de formare psihopedagogică Nivelul 1, Departamentul de formare a profesorilor – 2018
- Master Studii Avansate in lingvistica, Facultatea de litere – in prezent
Cursuri absolvite
- Curs cu diplomă de Asistent Educator AMI 3-6 ani – in curs