Viaţa Mariei Montessori

În cartea Maria Montessori- Her life and work, F.M. Standing o citează pe Maria Montessori: „Când am fost la şcoală, am avut o profesoară care avea ideea fixă de a ne face să învăţăm pe dinafară vieţile femeilor faimoase, în speranţa că ne va face să ne dorim să le imităm. Îndemnul care acompania întotdeauna aceste povestiri era întotdeauna acelaşi «Şi voi ar trebui să încercaţi să deveniţi faimoase. Nu v-ar plăcea să fiţi faimoase?». «O, nu! » am răspuns sec într-o zi, « Nu voi fi niciodată faimoasa. Îmi pasă prea mult de copiii viitorului că să le mai adaug încă o biografie pe lista».” (trad.ns.)

Biografia pe lista a fost însă adăugată, aceea a Mariei Montessori, fetiţă care nu caută celebritatea, ci căreia îi pasă de copii; tocmai prin iubirea ei faţă de copii a şi devenit faimoasa.

Copilăria Mariei Montessori

Maria Montessori s-a născut pe 31 august 1870, Chiaravalle, Italia, fiind singurul copil al familiei. Tatăl ei, Alessandro Montessori, un om impunător şi curajos, era descendent dintr-o familie nobilă din Bologna. Mama să, Renilde Stoppani, de asemenea provenind dintr-o familie nobilă, era o persoană afectuoasă şi înţelegătoare.
Copilăria şi-a petrecut-o în Ancona unde a mers la o şcoală obişnuită şi unde nu dădea semne că ar avea vreo ambiţie specială. Se remarcă însă prin demnitatea de sine de care a dat dovadă pe tot parcursul şcolii şi al vieţii.

Educaţia Mariei Montessori

La vârstă de 12 ani, a fost mutată la Roma pentru a avea parte de cea mai bună educaţie posibilă. La această vârstă ea a declarat că va fi orice când va fi mare, doar învăţătoare nu. La 14 ani a mers la o şcoală tehnică pentru că îi plăcea foarte mult matematică. Trebuie specificat că acea şcoală era doar pentru băieţi. Atunci a declarat că vrea să fie inginer, deşi pe vremea aceea meseria de inginer era doar pentru băieţi.  A absolvit şcoală în anul 1886.
În 1890, devenind atrasă de biologie, se hotărăşte că vrea să devină doctor. Această decizie a revoltat lumea întreagă, pentru că nimeni nu mai auzise de o femeie să urmeze cursurile de medicină. Cererea ei de înscriere la facultatea de medicină a fost respinsă, dar ea nu se descurajează. În cele din urmă este admisă, fiind prima femeie studentă la medicină în Italia. Aici întâmpina greutăţi din cauze preconcepţiilor vremii. De exemplu, trebuia să facă disecţii de una singură, după ore, pentru că se consideră neadecvat că o femeie să stea în preajma unui trup gol iar colegii săi nu o lăsau să participe la aceste cursuri.
Întâmpinând foarte multe greutăţi, într-o zi s-a hotărât să renunţe la carieră de medicină după ce practicase pe un trup neînsufleţit. În drum spre casă, în timp ce se gândea ce carieră să urmeze, observă o femeie cerşetoare care era împreună cu un copil de vreo 2 ani. Acesta era foarte concentrat în jocul lui cu o bucată de hârtie colorată. „ Era ceva în ochii acelui copil – o seninătate, o fericire cauzată de posesia acelei bucăţi de hârtie care nu avea valoare dar pe care o observă cu absorbţia maximă a acelui sufleţel. (…) Mişcată de acea imagine, ea s-a întors direct la sala de disecţie. Din acel moment, nu s-a mai îndoit niciodată de vocaţia ei”. (trad.ns.)

Lucrarea Mariei Montessori

Standing, în cartea lui despre viaţă şi lucrarea Mariei Montessori povesteşte că această: „A fost angajată imediat în Spitalul San Giovanni ataşat Universităţii. În acelaşi an a fost rugată să reprezinte Italia la Congresul Internaţional pentru Drepturile Femeilor ţinut la Berlin, iar în discursul sau a susţinut teza reformelor sociale, argumentând că femeile ar trebui să primească aceleaşi salarii că bărbaţii. Un reporter care relata evenimentul a întrebat-o cum reacţionau pacienţii săi faţă de o femeie medic.”  La această întrebare, ea răspunde: „… ei îşi dau seama intuitiv atunci când cuiva îi pasă de ei… Doar clasele superioare au prejudecăţi faţă de o femeie care duce o viaţă utilă.” (trad.ns)
Standing continuă biografia Mariei Montessori spunând: „În noiembrie 1896 Maria Montessori a adăugat ocupaţiilor sale pe aceea de asistent chirurg la Spitalul Santo Spirito din Roma. Mare parte din muncă ei era dedicată săracilor şi în special copiilor. Că medic a fost remarcată pentru felul în care „trata” pacienţii, asigurându-se şi că aveau căldură şi erau bine hrăniţi, pe lângă faptul de a fi diagnosticaţi şi trataţi. În anul 1897 a intrat că voluntar într-un program de cercetare la clinică psihiatrică a Universităţii din Roma, aici lucrând alături de Giusseppe Montesano, de care avea să se îndrăgostească.” (trad.ns)
Lucrând la clinică, Maria Montessori a observat ceva în legătură cu mediul în care copiii cu deficienţe erau ţinuţi: aceştia nu aveau nimic în jurul lor: nu aveau jucării sau nimic altceva pe care ei l-ar putea manipula. Încă de pe atunci, Maria Montessori a înţeles că drumul spre progresul intelectual şi dezvoltarea personală este facilitat de lucrul cu mâinile- manipularea unor obiecte concrete. Ea realizează că aceşti copii nu au atât o problema medicală cât o problema cauzată de educaţie sau mai bine zis de lipsa de educaţie. Atrasă de această idee, Maria Montessori începe să studieze pe subiect şi intră în contact cu persoane precum Jean-Marc Itard, care îşi câştigase renumele lucrând cu „băiatul sălbatic din Aveyron”, şi cu Edouard Seguin, studentul lui Itard.
În 1900, Liga Naţională deschide Scuola Magistrale Ortofrenica, sau Şcoală Ortofrenica condusă de Giusseppe Montesano, cu Maria Montessori co-director. Aici ea descoperă foarte multe lucruri legate de copilul în sine şi în această perioada de 2 ani, ea construieşte foarte multe materiale didactice. Montessori lucrează cu aceşti copii, învăţându-i să scrie, să citească şi tot ceea ce era necesar pentru că aceştia să susţină şi să promoveze un examen public împreună cu elevii “normali”. Copiii au un succes neaşteptat şi toată lumea rămâne uimită. Maria Montessori însă nu se bucură. Ea povesteşte despre acest eveniment în cartea să, Mintea Absorbantă: „Pentru mine, aceşti copii deficitari de la orfelinat, au putut concura cu elevii normali doar pentru că au fost învăţaţi într-un mod diferit. Ei au fost ajutaţi în dezvoltarea lor psihică, în timp ce copii normali au fost sufocaţi, traşi înapoi. În acel timp am realizat că mă gândeam că dacă într-o zi, această educaţie specială care i-a ajutat pe copii deficitari într-un mod atât de uimitor, ar putea fi aplicată pentru dezvoltarea copiilor normali, atunci miracolul de care vorbesc acum prietenii mei nu ar mai fi posibil. Abisul dintre inferioritatea mentală a celor cu deficienţe şi mintea celor normali nu ar mai putea fi trecut, dacă cei normali şi-ar putea atinge dezvoltarea maximă posibilă.” (trad.ns.) . Prin urmare, Maria Montessori nu putea să se bucure de succesul celor cu deficienţă pentru că a realizat că dacă cei normali ar fi educaţi într-un mod diferit, atunci aceştia ar ajunge un nivel de dezvoltare cu mult superior.

Aşa cum a fost menţionat, Maria şi Giussepe Montessano au avut o poveste de dragoste iar din rodul iubirii lor se naşte Mario. În urmă unor neînţelegeri între cei doi, Mario este dat spre adopţie de către Giussepe Montessano. Maria îl vizită foarte des, dar îi dezvăluie lui Mario adevărul abia foarte târziu. În ciuda acestui lucru, între cei doi se creează o strânsă legătură care aduce beneficiu întregii omeniri, Mario fiind cel care continuă lucrarea mamei sale după moartea acesteia.
În 1901 Maria Montessori a plecat de la Şcoală Ortofrenica pentru a se dedică propriilor studii de filozofie a educaţiei şi antropologie. În 1904 a acceptat un post de lector la Şcoală Pedagogică a Universităţii din Roma, pe care l-a deţinut până în anul 1908. O ocazie s-a invit în viaţă ei: în zona San Lorenzo, o zona periferică a Romei, se construia un nou cartier iar investirorii se temeau de vandalism. Aceştia i-au propus Mariei să deschidă o grădiniţă pentru copiii celor care locuiau în zona această, gândindu-se că dacă aceştia vor stă la şcoală, nu vor mai vandaliza. Maria a acceptat, aşa că pe 6 Ianuarie 1907 s-a deschis prima „Casă dei bambini” (Casă copiilor), care era formată din 15 copii. Aici, Maria îşi putea atinge viziunea, aceea de a avea copii care lucrează cu bucurie. Ea a avut şi o asistenţă căreia i-a spus să observe copiii fără să participe activ la educaţia lor. Copiii au început să se schimbe şi să îi schimbe de asemenea şi pe părinţii lor. Părinţii au rugat-o pe Maria M. să îi înveţe pe copii cum să scrie şi să citească. Prima oară a refuzat dar a construit la scurt timp litere sub formă concretă. Curând a avut loc o explozie a scrisului şi a cititului. Reporterii interesaţi de acest fenomen i-a numit pe cei mici „copiii cei noi”.

Încetul cu încetul, prin observare, Maria descoperă realităţi cu privire la bucuria de a învaţă, libertatea de a alege, nevoia copilului de a exersa, de a manipula. Ea numeşte acest proces „normalizare”  şi realizează că poate avea loc doar dacă i se oferă copilului mediul propice pentru această.
În 1909, Montessori a ţinut primul ei curs de pregătire pentru metodă ei, în Città di Castello, Italia. În acelaşi an, ea descrie observaţiile şi metodele sale într-o carte intitulată Îl Metodo della Pedagogia Scientifica Applicato All’Educazione Infantile Nelle Case Dei Bambini (Metodă Pedagogiei Ştiinţifice Aplicată Educaţiei Copiilor din Casă Copiilor)
În 1913, deja se numărau peste 100 de şcoli numai în Statele Unite ale Americii.
În 1914, baronul Franchetti împreună cu Alice Hallingorten insistă că Maria M. să publice o carte despre viaţă şi experienţă ei. Astfel, este publicată cartea Descoperirea Copilului, una din puţinele cărţi traduse şi în limba română. În acelaşi an are loc primul curs Montessori.
În 1916, este publicată cartea Autoeducazione (Autoeducare), special pentru vârstă 6-11. Aici este evident faptul că Montessori tratează diferit fiecare vârstă în parte, ţinând cont de nevoile şi interesele fiecărui plan de dezvoltare în parte. Trebuie specificat faptul că au fost şi multe persoane care au criticat metodă şi cărţile ei.
În 1922, devine inspector al şcolilor din Italia dar în acelaşi an, Mussolini vine la guvernarea Italiei. Acesta închide toate şcolile Montessori din Italia, iar Maria M. pleacă în Spania şi apoi în Olanda. Aici deschide propria şi singură ei şcoală pe care o va avea că unic deţinător.În 1939 pleacă în India pe care nu o poate părăsi din cauza războiului. Aici, împreună cu fiul ei Mario, continuă să dezvolte metodă ei educaţională. Este introdus termenul de „Educaţie  Cosmică” pentru a descrie abordarea specifică vârstei 6-12 ani. „Educaţia Cosmică” subliniază interdependenţă tuturor elementelor din lume. Copiii lucrau în mod direct cu plante şi animale în medii naturale iar Montessori a dezvoltat lecţii, ilustatii, planşe şi modele pentru a fi folosite în lucrul cu elevii de la primar. Au fost create materiale pentru botanică, zoologie şi geografie. Între 1942 şi 1944, aceste elemente au fost încorporate într-un curs pentru metodă avansată de lucru cu elevii între 6 şi 12 ani. Această muncă a dus la apariţia a două cărţi: Education for a New World (Educaţia pentru o Lume Nouă) şi To Educate the Human Potenţial (Educând Potenţialul Uman)

În 1946, ea se întoarce în Amsterdam şi tot în acelaşi an sunt publicate London Lectures (Discursurile din Londra), care sunt disponibile tuturor.
În 1949, 1950 şi 1951 este nominalizată la premiul Nobel pentru Pace, ea scriind deasemenea şi cartea Education and Peace (Educaţie şi Pace). În 1950 a fost invitată să vorbească la UNESCO.
În 1952, se pregătea să meargă în Africa, dar a murit în Olanda, pe 6 Mai, într-un oraş numit Noordwrijk aan Zee. Era în vârstă de 81 de ani. Pe mormântul ei scrie: „Rog pe toţi copiii dragi şi puternici să se unească împreună cu mine pentru a construi pacea în Om şi în lume” (trad. ns)

Operele principale ale Mariei Montessori

Maria M. a scris multe cărţi şi articole. Printre acestea se numără:

• Antropologia Pedagogică, Milano, Vallardi, în anul 1910 (Antropologie Pedagogică)

• Îl Metodo della Pedagogia Scientifica applicato all’educazione infantile nelle Case dei Bambini, Loescher & C., Roma 1913 (Metodă pedagogiei ştiinţifice aplicată în educaţia infantilă în Casă dei Bambini)

• L’autoeducazione nelle scuole elementari, E. Loescher & C. – P. Maglione e Strini, Roma 1916 (Autoeducatia în şcoală primară)

• Manuale di pedagogia scientifica, Alberto Morano Editore, Napoli 1921 (Manual de pedagogie ştiinţifică, prima ediţie în engleză fiind intitulată Dr. Montessori’s Own Handbook, 1914)

• Psico Geométria, Araluce, Barcellona 1934 (Psihogeometria)

• Psico Aritmétică, Barcellona, Araluce, 1934 (Psihoaritmetica)

• Îl segreto dell’infanzia, Bellinzona, Istituto Editoriale Ticinese S. Anno, 1938 (Secretul copilăriei, tradusă şi în limba română de Marcel Căpraru, Editura MJM, 2006. Prima ediţie a apărut în limba franceză cu titlul ‘’L’Enfant, 1936)

• Dall’infanzia all’adolescenza, Garzanti, Milano 1949 (De la coplărie la adolescenţă, prima ediţie a apărut în limba franceză cu titlul ‘’De l’enfant à l’adolescent, 1948).

• Educazione e pace, Garzanti, Milano 1949 (Educaţie şi pace)

• Formazione dell’uomo, Garzanti, Milano 1949 (Formarea omului)

• La scoperta del bambino, Garzanti, Milano (Descoperirea copilului, tradusă şi în limba română de către I.Şulea şi Firu, Ed. DP, Bucureşti, 1977. A apărut prima dată în limba engleză cu titlul ‘’The discovery of child, 1948)

• La mente del bambino. Mente assorbente, Garzanti, Milano 1952 (Mintea absorbantă, tradusă şi în limba română de către Marcel Căpraru, Editura MJM. Prima ediţie a apărut în limba engleză cu titlul ‘’The absorbent mind, 1949)