Libertate și limite

Este important să știm că rolul copilului este acela de a se adapta și de a deveni parte din locul de unde provine. Copiii au nevoie de libertate să se poată dezvolta fizic, intelectual și spiritual, dar nu trebuie să uităm de reguli și de limite pentru a le putea dezvolta și sentimentul de ordine și autodisciplină. Dacă au libertate cu limite, copiii vor reacționa pozitiv.

Libertate – Un mod de a înțelege libertatea este acela de a avea dreptul să gândești așa cum îți dorești fără să întâmpini obstacole.
Limite – De cele mai multe ori limitele pot fi asociate cu disciplină. Limitele sunt obiective și în interesul societății iar dacă nu există limite, societatea nu se poate desfășura și funcționa.
Disciplină – Mulți oameni asociază disciplina cu pedeapsa, disciplina nu trebuie să fie înțeleasă în sens negativ. Scopul disciplinei este acela de a-i ajuta pe copii să devină auto-disciplinați.
Fundamente pentru Libertate și Limite – Adultul trebuie să știe să traseze drumul copilului  în procesul de dezvoltare, nu să-l îndrume constant și să-l facă pe copil să aleagă ceea ce-și dorește adultul.
Limitele sunt cele care au grijă să le ofere copiilor să obțină auto-controlul. Copiii nu-și doresc să simtă că nu au control, trebuie să le oferim copiilor libertatea să-și facă alegerile pe care le doresc. Noi, ca și adulți, va trebui să învățăm copilul să facă alegeri, să aibă experiențe, atâta timp cât viața nu îi este pusă în pericol. În clasele Montessori copiii învață să-și dezvolte independența, au încredere și control, se auto-disciplinează învățând din mediu.
Când începem să facem alegeri? Răspunsul este: foarte devreme, pentru că acest lucru înseamnă independență. Prin faptul că îi oferim copilului posibilitatea de a alege, avem posibilitatea să îi stabilim limitele. Pentru eficiență trebuie să îi oferim copilului o baza solidă și care să se stabilească cât mai curând posibil. Sunt anumite situații când există și reguli cum ar fi: “Nu băgăm mâna în priză”, astfel de situații    nu oferă opțiuni.
Mulţi părinţi se tem să îşi îndrume copilul ca să nu îi ştirbească libertatea. Din teama de a nu-l îngrădi, ei îl lasă să facă orice şi uneori să se expună unor situaţii periculoase. În absența îndrumării și supravegherii, copilul se simte insecurizat. Și, cum în această etapă dorinţa de explorare merge mână în mână cu nevoia de siguranţă, în absenţa uneia nici cealaltă nu se va dezvolta.

Un copil care nu primește îndrumarea de care are nevoie nu va mai risca să exploreze aşa de mult.
Copiii nu au cum să funcționeze fără limite, chiar dacă nu-și doresc acest lucru. Când limitele sunt clare și bine structurate copilul poate să-și dezvolte încrederea în sine, independența și autocontrolul.

                                                                                                                                                                                           Georgiana Staicu
                              Educator 0-3 ani