„- Ce credeți? L-am văzut pe Moș Nicolae aseară!
  – Serios?
 – Daaaaa!
– Și cum era?
– Ăăăăă, era fată, cu părul blond și era îmbrăcată în roșu.”
….apoi a urmat stupoarea copiilor care discutau împreună despre acest subiect (pe care nu o putem reda în cuvinte).

Da, într-adevăr acum este acea perioadă din an în care apar tot felul de schimburi de opinii între copii cu privire la Moș Nicolae sau la Moș Crăciun, majoritatea dintre ele    purtându-se acolo unde aceștia își petrec cea mai mare parte din timp: la grădiniță sau la școală. Iar dialogul din introducere este doar unul dintre cele auzite zilele acestea la grupa de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.
Și chiar așa, ce-ar mai fi sărbătorile de iarnă fără acești Moși? Oare am putea să ne bucurăm de ele și fără ajutorul lor?
În urma întrebărilor pe care le primim cu privire la personajele din această perioadă (Moș Nicolae și Moș Crăciun), ne-am gândit că răspunsul pe care îl oferim să fie disponibil pentru toți cei interesați.
În primul rând, vă putem spune care este opinia cadrelor didactice din CEML și modul în care vom proceda în această perioadă:
Vom povesti copiilor despre Sfântul Nicolae deoarece acesta a fost o persoană reală și despre viața și faptele sale se găsesc multe informații pe care le putem spune copiilor și din care ei pot prelua câteva lecții de viață: despre bunătate, despre dăruire, despre empatie etc. Nu vom discuta în mod explicit și planificat cu copiii despre Moș Crăciun (spre deosebire de modul în care procedăm cu tema săptămânală pe care o prezentăm zilnic la activitatea de grup) deoarece acesta nu este un personaj real, nu a fost niciodată și povestea pe care o știm cu toții astăzi despre el este de fapt o compilație de informații strânse din mai multe culturi de-a lungul mai multor sute de ani.
De asemenea, nu încurajăm activități la CEML care să-l implice pe Moș Crăciun, nu sprijinim ideea de a-l sărbători pe Moș Crăciun sau de „a-l invita” în cadrul sărbătorilor noastre. Din punct de vedere pedagogic, nu folosim niciodată cu copiii condiționări de genul: „Dacă nu mănânci toată supa, dacă nu strângi materialele etc., nu mai vine Moș Crăciun la tine!”. Din punct de vedere al dezvoltării cognitive, a crede în Moș Crăciun nu este un factor care potențează imaginația copiilor pentru că ei, de fapt, nu și-l imaginează, ci ei, pur și simplu, cred că el este real. Copiilor le poate crește entuziasmul cu privire la Moș Crăciun, dar nu imaginația, așa cum este ea definită ca unul dintre procesele psihice complexe ale ființei umane.
Pentru noi, sărbătorile nu înseamnă Moș Crăciun, ci pentru noi, înseamnă să-i implicăm pe copii în: activități creative specifice acestei perioade din an, activități de gătit, pregătirea darurilor pentru părinți sau pentru alți copii, decorarea bradului, învățarea colindelor etc. Copiii pot primi daruri cu ocazia Sfântului Nicolae și cu ocazia Crăciunului, dar acestea nu vor veni ca din partea acestor Moși, nu le vom spune copiilor că a venit Moșul și le-a lăsat daruri (totuși, dacă ei au fost obișnuiți și crescuți acasă cu această idee, ei pot crede asta). Aceste daruri sunt din partea dumneavoastră și a colectivului CEML pentru a le face o bucurie copiilor în această perioadă deosebit de specială din an.
Totusi, trebuie să facem și câteva precizări pentru o mai bună înțelegere a acestui subiect care, de fiecare dată, stârnește discuții în rândul adulților, fie ei părinți, bunici, educatori etc.
Noi credem și sprijinim responsabilitatea părinților ca fiind primii educatori în viața copilului lor. Chiar înainte de naștere, părinții stabilesc care sunt regulile casei și familiei lor. Astfel, ei aleg hainele, jucăriile, mâncarea, cărțile potrivite pentru familia lor și pentru copilul lor. Dar, cel mai important aspect, părintele este cu adevărat un model pentru copil și acesta învață de la părinte despre ceea ce înseamnă să fii om: despre onestitate, curaj, dragoste, bunătate sau alte calități, prin simplul fapt că acesta stă în compania părinților lor și îi observă mereu cu atenție. Chiar dacă lecțiile pe care copilul le învață sunt uneori și negative, pentru că părinții sunt și ei tot oameni cu anumite limite uneori, totuși acestea sunt învățate pe termen lung și-l modelează pe copil în profunzime. Decizia de a spune sau nu adevărul copiilor cu privire la Moș Crăciun le aparține în totalitate părinților și nimeni altcineva nu-i poate judeca pentru varianta pe care aceștia au ales-o. Nu este responsabilitatea cadrelor didactice din cadrul CEML să le spună copiilor adevărul despre Moș Crăciun, dacă ei nu știu încă adevărul despre acesta.

În cazul în care educatorii observă copii care cred în Moș Crăciun, desigur că nu vor fi ei cei care vor dărâma acest mit. Dar, în același timp, nici educatorii nu prea mai au ce să facă dacă un copil care știe adevărul îl va spune colegilor lui de grupă. După cum probabil    v-ați dat seama deja, în cadrul grupurilor de copii din grădinițe, unii copii știu adevărul și alții nu, în funcție de modul în care au fost crescuți în familiile lor.
De cele mai multe ori, în această perioadă din an copiii vorbesc între ei despre Moș Crăciun și își împărtășesc ideile cu colegii lor și, de multe ori, pentru copii aflarea adevărului este o experiență dureroasă. Încercați să vă amintiți reacția dumneavoastră în momentul în care, copil fiind, ați aflat că Moș Crăciun nu există. Stările emoționale trăite, deși pot fi diferite de la o persoană la alta, de obicei se încadrează într-o zonă cu emoții negative resimțite de către copil: supărare, furie, dezamăgire, dar probabil că cel mai periculos sentiment pe care copilul îl experimentează este acela că, de fapt, nu poate avea încredere totală în adulți (din moment ce el descoperă adevărul și mai ales faptul că a fost mințit de către părinți).
În rândurile de mai jos regăsiți câteva idei care țin de pedagogia Montessori cu privire la dilema realitate-fantezie: Copiii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani sunt extrem de atrași de lumea reală, vor să facă exact aceleași lucruri sau activități pe care le observă că le fac adulții din jurul lor și acest lucru contribuie la dezvoltarea lor ca ființe umane echilibrate. Absolut tot ceea ce copiii experimentează în această perioadă, se va încorpora și va deveni parte integrantă din ființa lor, din viața lor.

Spre sfârșitul perioadei 0-6 ani, copiii încep să facă diferența dintre realitate și fantezie, unii mai devreme, alții mai târziu, în funcție de dezvoltarea individuală a fiecărui copil. Totuși, copiii care sunt obișnuiți sau crescuți încă de mici cu ideea că fantezia este tot una cu realitatea, pot avea mai târziu probleme în a le deosebi pe cele două și chiar pot întâmpina dificultăți în ceea ce privește încrederea (în propria persoană, în celelalte persoane etc). În momentul în care copilul va dobândi abilitățile necesare de a distinge realul de imaginar, copilul care a fost păcălit se va confrunta și cu un concept cu totul nou și foarte greu de înțeles de către el: că părintele lui a spus un lucru care nu este adevărat și că în tot acest timp părintele știa că nu este adevărat, deci nu poate fi chiar o persoană în care să aibă încredere 100%. Tot ceea ce cu greu s-a construit în toți acești primi ani de viață în ceea ce privește relația frumoasă de încredere dintre adult și copil, se zdruncină în momentul în care copilul află adevărul. Părintele își dorește ca percepția copilului asupra sa să fie una de încredere și să realizeze această legătură de încredere pentru toată viața.
De exemplu, atunci când copiii se sperie de personaje precum „Bau-Bau”, „Lupul cel rău” sau alte personaje imaginare, adultul, ca să-l scape pe copil de această frică, îi spune copilului adevărul, că aceste personaje nu există și pentru acest scop se folosește de încrederea pe care copilul o are în el. Pentru copil părintele este o sursă care oferă informații de încredere, adevărate. Dar care este mesajul pe care părintele îl oferă copilului atunci când îi spune că un monstru nu există, dar că Moș Crăciun există?

Rolul părintelui ca persoană de încredere la care copilul se raportează devine destul de complicat atunci când același adult este cel care-i spune copilului că o fantezie este falsă și, în același timp, o altă fantezie este adevărată. Metoda Montessori nu are absolut nimic împotriva imaginației sau a copiilor care au imaginație; dimpotrivă, Maria Montessori spune că imaginația este una dintre cele mai puternice instrumente ale minții umane, dar îi sfătuiește pe adulți să aleagă cu grijă momentul în care să introducă fantezia în viața copilului, mai exact doar după ce copilul este perfect stăpân pe realitate, ancorat cu adevărat în realitate (în jurul vârstei de 6 ani).

 

 Antuanela Clapon
 Educator 3-6 ani